Tecău și Rojer, în „optimi” la French Open

Publicat de Corina Muntean, 3 octombrie 2020, 08:57
Românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Roger (FOTO) s-au calificat în „optimile” probei de dublu masculin la Roland Garros, unde sunt capi de serie numărul 12.
Vineri, 2 octombrie, în turul secund, Tecău și Rojer s-au impus cu 6-3, 6-2 în fața perechii Marcelo Arévalo (El Salvador) – Jonny O’Mara (Marea Britanie).
În optimile de finală, dublul româno-olandez va juca duminică, 4 octombrie, împotriva francezilor Jeremy Chardy și Fabrice Martin, favoriți 14.
Vineri, 2 octombrie, dar în turul secund al probei de dublu feminin, Monica Niculescu și japoneza Misaki Doi au cedat cu 4-6, 6-2, 5-7 în fața cuplului Gabriela Dabrowski (Canada) – Jelena Ostapenko (Letonia), favorit numărul 5, iar Patricia Maria Țig și Andreea Mitu s-au calificat în optimile de finală după ce au învins cu 6-1, 6-3 perechea Jasmine Paolini (Italia) – Varvara Gracheva (Rusia).
Duminică, 4 octombrie, Țig și Mitu le vor întâlni pe învingătoarele din partida Kaitlyn Christian (SUA) și Giuliana Olmos (Mexic) – Kristina Mladenovic (Franța) și Babos Timea (Ungaria), favorite numărul 2, meci programat sâmbătă, 3 octombrie.
Simona Halep s-a calificat în „optimile” probei de simplu feminin, după ce vineri, 2 octombrie, în 16-imile de finală, a spulberat-o cu 6-0, 6-1 pe Amanda Anisimova din SUA, cap de serie 25. Simona, principala favorită a întrecerii și numărul doi mondial, o va întâlni duminică, 4 octombrie, în optimile de finală, pe poloneza Iga Swiatek. În cazul unui nou succes final la Paris, unde a devenit campioană în 2018, Simona s-ar reinstala pe primul loc în clasamentul WTA.
Sâmbătă, 3 octombrie, în „16-imile” de simplu, Irina Bara va da piept, după ora 14:00, cu americanca Sofia Kenin, cap de serie numărul 4, în vreme ce Patricia Maria Țig va primi, nu mai devreme de ora 15:30, replica Fionei Ferro din Franța.
Septimiu Cioloboc