Ascultă Radio România Mureș Live

Teatru-document cu şi despre Mircea Eliade

Teatru-document cu şi despre Mircea Eliade

Publicat de radiomures, 10 martie 2017, 22:02

eliadeC2Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, marţi 14 martie, două spectacole-document dedicate lui Mircea Eliade, personalitate unică în peisajul nostru cultural şi spiritual: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere şi Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri. Scenariul: Sorin Alexandrescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte.

În distribuţie: Florin Zamfirescu, Florina Cercel, Bogdan Dumitrescu, Dan Condurache, George Mihăiţă, Felicia Pinte, Dan Aştilean, Ana-Maria Bălescu, Tomi Cristin, Vasile Toma, Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş, Gavriil Pinte.

Cele două spectacole, realizate în seria Biografii, memorii, vor fi difuzate la Radio România Cultural, în intervalul orar 19:00 – 21:00. De asemenea, vor putea fi auzite şi la Radio România Internaţional, astfel: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere, sâmbătă, 11 martie, de la ora 23:00, iar Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri, sâmbătă, 18 martie, de la aceeaşi oră.

Proiectul marchează împlinirea, pe 9 martie, a 110 ani de la naşterea scriitorului, filosofului, profesorului, istoric al religiilor – Mircea Eliade. Membru post-mortem al Academiei Române, începând cu anul 1990, Mircea Eliade este şi rămâne unul dintre marii oameni de cultură ai acestei ţări şi probabil, pe plan mondial, cel mai cunoscut om de cultură român. Este autorul a 30 de lucrări ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1.200 de articole şi recenzii cu o tematică foarte variată, foarte bine documentate, opera sa completă ocupând peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

eliadeC1Regizorul Gavriil Pinte şi reputatul critic literar, semiotician, publicist şi profesor Sorin Alexandrescu, nepot de soră al lui Mircea Eliade, au propus acest spectacol radiofonic de teatru-document, prezentat în două episoade, în seria Biografii, memorii: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere şi Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri. Scenariile care stau la baza spectacolelor semnate de Sorin Alexandrescu şi în viziunea radiofonică a lui Gavriil Pinte vorbesc despre viaţa intimă şi publică, dar şi despre opera ştiinţifică şi literară/beletristică a lui Mircea Eliade, fiind reliefată legătura dureroasă cu România, pe care o păstrează deşi este nevoit să-şi accepte condiţia de emigrant.

Imaginea omului de geniu, cu toate contradicţiile, împlinirile şi neîmplinirile, aşa cum este conturată în jurnalele sale, este transpusă radiofonic, într-un concept regizoral complex gândit de Gavriil Pinte, împreună cu Patricia Prundea – regizor muzical şi Mirela Georgescu – ing. regizor tehnic. Regia de montaj: Dana Lupu şi Robert Vasiliţă. Regizor de studio: Milica Creiniceanu. Redactorul şi coordonatorul proiectului: Magda Duţu.

Capitalul teatral – radiofonic nepreţuit şi de necontestat al scrierilor lui Mircea Eliade, i-a oferit regizorului Gavriil Pinte prilejul de a alcătui o distribuţie bine articulată, ce reuneşte nume importante ale teatrelor bucureştene: Florin Zamfirescu în rolul titular, Florina CercelFemeia-Călăuză, Dan ConduracheEmil Cioran, George MihăiţăEugen Ionescu, Bogdan Dumitrescu Cititorul în pietre, Felicia PinteNina Eliade, Dan AştileanOrtega y Gasset, Ana- Maria BălescuChristinel Eliade, Tomi CristinMiron Radu Paraschivescu, Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş Vânzătorii de ziare, Vasile TomaSalazar, Gavriil PinteKierkegaard.

În spectacol este inserată vocea lui Mircea Eliade, o înregistrare din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române realizată în anul 1967.

Luni, 13 martie, de la ora 11:00, la Clubul de la hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public a acestui spectacol, în prezenţa actorilor, jurnaliştilor şi a echipei de realizatori. Intrarea este liberă.

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă
Radio România joi, 7 noiembrie 2024, 15:06

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă

Programată în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată...

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă