Taxele pentru paşaport, permise şi înmatricularea maşinilor se pot plăti şi online

Publicat de radiomures, 7 iulie 2016, 11:58
Luni a intrat în vigoare ordonanţa Guvernului prin care plata pentru aceste taxe se poate face în sistem internet banking, dar și de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament.
Taxele vor putea fi achitate, în continuare, şi în numerar, la casieria Prefecturii Mureş, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ela Giurgea:
Se prevăd trei modalităţi de plată internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar la ghişeele de la Poştă şi la caseriile Trezoreriei Tîrgu-Mureş şi Instituției Prefectului – Judeţul Mureş.”
Cetăţenii care aleg modalitatea de plată on-line trebuie să fie atenţi la completarea datelor şi, mai ales, să aştepte confirmarea plăţii, spune şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autoturismelor, Ioan Gheorghe Băcilă:
Nu putem face operaţiunile decât după ce intră banii în contul deschis la Trezorerie. În cazul în care se face plata on-line sau prin virament asta poate dura 2-3 zile. Să nu se prezinte la ghişeu decât după ce au confirmarea că banii au intrat în contul trezoreriei.”
Tîrgumureşenii spun că preferă să plătească taxele la ghişeu, din motive de siguranță, dar sunt dispuși să încerce şi noua modalitate de plată.
Potrivit prevederilor O.U.G. 41/2016, plata taxei de pașaport, precum și a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar.
Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informații: CNP-ul și numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal și denumirea Instituției Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a pașaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz, suma și tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata.
Pentru achitarea contravalorii paşaportului electronic şi temporar şi a taxei pentru serviciul public prestat (taxa consulară), datele necesare sunt următoarele:
Beneficiar: Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş
Cont: RO 43 TREZ 476 50 26 02 X 016277
„Disponibil din sume colectate reprezentând taxe de paşaport conform art. 15^1 din Legea nr. 248/2005”
Banca: Trezoreria Municipiului Tîrgu-Mureş
Cod fiscal: 4322343
Pentru plata taxelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, precum şi contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere, datele necesare sunt următoarele:
Beneficiar: Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş
Cont: RO 26 TREZ 476 50 26 01 X 016276
„Disponibil din sume colectate conform art.111 alin(1) din OUG nr. 195/2002”
Banca: Trezoreria Municipiului Tîrgu-Mureş
Cod fiscal: 4322343
Plata în numerar se poate face, pentru pașapoarte, la casieria Trezoreriei Tîrgu-Mureş (strada Gheorghe Doja nr. 1-3), la casieria Instituției Prefectului – Judeţul Mureş (Piaţa Victoriei nr. 1 Tîrgu-Mureş, cu intrare din strada Primăriei nr. 1) şi la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (strada Călăraşilor nr. 26-28, Tîrgu-Mureş), pentru documentele emise de acestea, precum și prin mandat poștal.
Menționăm că plata în numerar a acestor taxe nu se mai face prin casieriile CEC Bank.
Sanda Viţelar