Taxă de stațiune plătită de pacienții internați în Stațiunea Covasna

Publicat de radiomures, 24 octombrie 2017, 13:12
Protecţia Consumatorului Covasna a sesizat Avocatul Poporului cu privire la taxa de staţiune plătită de pacienţii internaţi la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din staţiunea Covasna, în urma unei sesizări primite din partea unui cetăţean care a contestat această taxă.
Comisarul şef-adjunct, Mircea Diacon consideră că reclamaţia este îndreptăţită, deoarece spitalele nu sunt spaţii de cazare turistică:
Conducera Primăriei Covasna susţine că de-a lungul timpului a primit numeroase reclamaţii legate de taxa de staţiune, însă de fiecare dată instituţiile abilitate au dat dreptate autorităţilor locale, deoarece este vorba despre o taxă de şedere în staţiune ce nu trebuie confundată cu taxa hotelieră eliminată din noul Cod fiscal.
În răspunsul transmis Avocatului Poporului, conducera Primăriei Covasna menţionează, printre altele, că factorii naturali, respectiv apele minerale, mofetele şi aerul puternic ionizat, sunt folosiţi în toate bazele de tratament, indiferent că aparţin hotelurilor sau spitalelelor, iar taxa de un leu pe zi de persoană a fost instituită cu scopul de a obţine fonduri pentru anumite activităţi în beneficiul localnicilor şi al turiştilor, cum ar fi promovarea staţiunii, asigurarea activităţii Centrului de informare turistică, întreţinerea traseelor turistice, a locurilor de agrement şi petrecere a timpului liber, amenajarea parcurilor şi locurilor de promenadă, precum şi pentru organizarea de activităţi socio-culturale.
Mara Deleanu