Tătaru: Şase decese înregistrate în rândul cadrelor medicale
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 aprilie 2020, 08:00
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat ieri că în prezent există 1.033 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, înregistrându-se şase decese în rândul acestora.
El a precizat că toate cadrele medicale care lucrează cu pacienţi bolnavi de Covid-19 beneficiază de un spor pentru condiţii neprevăzute, situaţia urmând a se schimba după starea de urgenţă.
Ministrul a susţinut că starea de spirit a personalului medical este schimbată în bine, după ce spitalele au fost dotate cu echipamente de protecție.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, ieri, că experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009 ne arată că au urmat doi ani de epidemii sezoniere, iar această situaţie se va repeta şi cu virusul SARS-CoV-2 şi că trebuie ‘să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani’.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că încă nu este aproape momentul în care vom avea un vaccin împotriva COVID-19.
Totodată, Nelu Tătaru a reiterat că suntem, ca moment, la jumătatea acestei pandemii în ţara noastră .