Târgumureșenii vor plăti cu aproape 14% mai mult pentru parcare
Publicat de Rotar Mirela, 22 decembrie 2023, 13:30
Tarifele de parcare şi abonamente cresc cu peste 13,8% în municipiul Târgu Mureş începând cu 1 ianuarie 2024, ca urmare a actualizării acestora cu rata inflației.
Potrivit administrației locale, în zona 0 – centrală/ultracentrală, tariful pentru 30 de minute va fi de 3,5 lei, iar pentru o oră de 6 lei.
În Zona I, tariful a fost majorat cu 0,50 lei pentru 30 de minute, cu 0,5 lei pentru o oră ți cu 1,5 lei pentru întreaga zi.
În Zona II, tariful pentru 30 de minute a rămas la un leu, pentru o va fi de 2 lei, iar pentru o zi de 6 lei.
Abonamentul de parcare lunar va ajunge la 53 lei, cel trimestrial la 155, cel semestrial la 302, iar cel anual la 570 de lei.
În ceea ce privește abonament locatar anual , tariful va fi de 228 de lei începând cu prima zi a anului viitor, informează municipalitatea.
Autor: Alina Andrei