Târgumureșenii se grăbesc să-și achite pe tot anul dările locale

Publicat de Stan Lucian, 20 martie 2025, 14:55
Circa 40% dintre contribuabilii persoane fizice din municipiul Târgu Mureș și-au achitat deja impozitele pe proprietate- clădire, teren și auto- pe întregul an fiscal, beneficiind astfel de reducerea de 10% valabilă până la 31 martie. Pentru taxa de salubritate nu se acordă însă bonificație.
Ca în fiecare an înaintea primului termen scadent, contribuabilii formează cozi la ghișee. Plăți se pot face, însă, și online, printr-o varietate de mijloace electronice, precum aplicația Ghișeul.ro, GlobalPay și stațiile SelfPay din supermarketuri.
Edilii au constata că, față de anul trecut, gradul de colectare este mai bun, precizează pentru Radio Târgu Mureș directorul executiv al Direcției Fiscale din Târgu Mureș, Szoverfi Laszlo:
„Până la această dată, foarte mulți târgumureșeni și-au achitat deja integral impozitele și taxele datorate bugetului Municipiului Târgu Mureș. Peste 40% s-au prezentat deja. La fel ca în anii precedenți, în aceste ultime zile de plată, se creează cozi dar este vorba doar de un interval orar între 11,00 și 13,00. Urmărind o statistică cu numărul persoanele care s-au prezentat la plată, observăm că, față de anul trecut, acest număr este cu aproximativ 500 mai mare anul acesta, până la această dată.”
Aproximativ 30 de persoane așteptau la rând astăzi, în jurul prânzului, la ghișeele din Primăria Târgu Mureș. Oamenii nu sunt deranjați că trebuie să aștepte:
Municipalitatea a decis, la finele anului trecut, majorarea impozitelor și taxelor locale pe 2025 la Târgu Mureș cu rata inflației din anul 2023, adică 10,4%.
Autor: Cristina Bulbescu