Târgumureșenii au avut ocazia să-și evalueze consumul de alcool
Caravana Alcohelp by ALIAT s-a oprit astăzi în centrul Târgu Mureșului, unde cei interesați și-au putut evalua consumul personal de alcool prin intermediul Testului AUDIT.
Publicat de Rotar Mirela, 25 octombrie 2024, 16:00
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Aliat pentru Sănătate Mintală.
Evaluarea s-a realizat prin completarea chestionarului AUDIT, care cuprinde 10 întrebări scurte şi generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puţin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), nociv (16-19) şi extrem de nociv (peste 20).
Chestionarul este dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi utilizat în peste 190 de ţări, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant.
Alexandra Anușca, voluntar în cadrul asociației:
”Le facem chestionare persoanelor din jur și întrebăm despre cum consumă ele alcool. Scorul pe care îl facem spune dacă este un scor riscant pentru sănătatea lor. Noi o să le dăm și o carte acasă și pot să facă teste pentru ei sau pentru persoanele din familie.”
Voluntarii le-au prezentat celor interesați și dezavantajele consumului de alcool. Adrian Păduraru:
”Consumul de alcool este de patru ori mai ridicat la persoanele de sub 15 ani. Pentru persoanele de peste 20 de ani nu este așa de mare riscul. De asemenea, sunt numeroase boli legate de alcool și este important să bem cu măsură sau chiar deloc.”
Târgumureșenii au fost timizi în a-și testa dependența de alcool, de teama de a nu fi judecați și stigmatizați:
Caravana Alcohelp a ajuns astăzi și în orașul Miercurea Ciuc, lângă Parcul Central, între orele 11 și 19.
Până acum, peste 100.000 de români au făcut Testul AUDIT.
O analiză citată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că la, aproximativ 280 de astfel de evaluări efectuate în populaţie, se poate salva o viaţă.
Autor: Raluca Creț