Ascultă Radio România Mureș Live

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură ediţia a 24-a, la start

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură ediţia a 24-a, la start
Foto: Foto: Alexandru Dolea/Radio România

Publicat de radiomures, 16 noiembrie 2017, 19:47 / actualizat: 30 noiembrie 2017, 14:36

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio” de aproape un sfert de veac, va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 24, a fost iniţiat şi este organizat anual de Radio România. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12:00.

Conferinţa de presă ce precede deschiderea târgului s-a desfăşurat astăzi, în foaierul Sălii de Concerte Mihail Jora a Radio România.

Atila Vizauer, Directorul Centrului Cultural Media Radio România, ne-a precizat că „la 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, invitat de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus este Uniunea Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, iar Preşedinte de onoare al actualei ediţii este scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec”.

„Suntem extrem de onoraţi să fim invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus. Ne-am dorit să intrăm în parteneriat cu acest târg, aşa după cum ne dorim să fim parteneri ai mass-media în general. La târg vom încerca să prezentăm vizitatorilor rolul cărţii în viaţa fiecăruia dintre noi, iar standul nostru, la care vă aşteptăm, poartă numele Acasă în Europa”, a spus Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Georgică Severin, Preşedinte Director General al Radio România, a declarat: „Vedem prezenţa Comisiei Europene la Gaudeamus ca o încununare a celor 10 ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană. Târgul organizat de Radio România a devenit o manifestare de o asemenea amploare încât, sunt sigur, nici iniţiatorii săi nu şi-au imaginat-o în urmă cu 24 de ani. 24 de ediţii înseamnă o experienţă bogată. Toate editurile semnificative din România sunt prezente la această ediţie şi ţin să le mulţumesc tuturor participanţilor. Mulţumesc de asemenea şi echipei de la Radio România, care a lucrat formidabil”.

Conf presa Gaudeamus 2017b Foto  Alexandru Dolea (1)Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională al Radio România, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti. Palmaresul celor peste două decenii de când Gaudeamus este un reper neegalat în industria evenimentelor dedicate cărţii numără 102 târguri organizate în întreaga ţară, peste 2,8 milioane de vizitatori şi 12.500 de manifestări organizate în acest cadru, ceea ce aduce Radio România în postura de lider naţional şi în acest domeniu.

La standul invitatului de onoare, Acasă, în Europa, vizitatorii târgul vor putea să participe zilnic la numeroase evenimente interactive – dezbateri, întâlniri cu scriitori români premiaţi în Europa, ateliere, adresate atât adulţilor, cât şi celor mai tineri cititori.

Gaudeamus 2017 ne propune:

  • circa300 de expozanţi, un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră;
  • peste800 de evenimenteeditoriale şi profesionale, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, al invitatului de onoare, ale partenerilor şi în spaţiile special amenajate în incintă (Sălile Cupola şi Mircea Sântimbreanu, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz&Co – Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă).
  • ziarul târguluiva fi realizat pentru al patrulea an consecutiv de o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.

Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10:00 şi 20:00.

Accesul publicului la Târg se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare pentru toată perioada (în valoare de 10 lei), care constituie totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Dar, numeroase categorii de public vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, dar şi grupurile organizate.

Tombola Gaudeamus, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea şi în acest an premii extrem de atractive:

  • 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;
  • 9 vouchere în valoare de 300 de lei, oferite de Optiplaza;
  • pachete de accesorii pentru echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems;
  • 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 139 lei.

Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2017 vor fi decernate duminică, 26 noiembrie, ora 15:00:

– Trofeele Gaudeamus (pentru trei dintre expozanţi) şi Cea mai râvnită carte a târgului, premii acordate pe baza votului publicului.

– Trofeul Presei Mircea Sântimbreanu, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, online şi agenţii de presă – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului.

– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale.

– Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, acordate pentru doi traducători, în şi din limba română.

– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg.

– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte.

Eveniment organizat de Radio România. Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Partener principal: BRD Groupe Société Générale. Sponsor: Dacia. Parteneri: Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Romexpo, CEWE România, Cemrom SA, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociaţia Lions Club Millennium, Optiplaza, Borsec, Euroweb. Parteneri media: TVR, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, revista Cariere, Caţavencii, ziarul Metropolis, Observator Cultural, revista 22, România TV, Suplimentul de cultură.

Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro)

PROIECTE RADIO ROMÂNIA LA GAUDEAMUS

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2017, 5 elevi din Bucureşti, medaliaţi cu aur la concursuri internaţionale la diverse discipline, vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, ora 16:00, la standul Dacia. Premiile vor fi oferite de Asociaţia Lions Club Millennium, Dacia şi de producătorul de instrumente de scris Schneider.

Concursul Naţional de Lectură Mircea NedelciuIniţiat de Radio România, sub numele scriitorului care a fost unul dintre fondatorii Târgului Gaudeamus, concursul se află la a 15-a ediţie şi urmăreşte să retrezească interesul pentru lectură al elevilor de liceu. Finala naţională 2017 va avea loc în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 14:00, la Bursa de Contacte (nivel 3.20). Participanţii sunt câştigătorii etapelor zonale organizate de-a lungul anului în întreaga ţară de studiourile regionale Radio România.

Cărţile se întorc acasăcampanie de donaţie de carte derulată pe parcursul Târgurilor Gaudeamus, în beneficiul bibliotecilor publice din România. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus, în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Campania va continua şi pe parcursul Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură; donaţiile de carte se primesc în intervalul 22 – 25 noiembrie la Romexpo, zilnic între orele 10:00 şi 20:00.

SECŢIUNI TRADIŢIONALE ŞI EXPOZIŢII

Carte şi multimedia – modulul de bază al fiecărei ediţii, o adevărată oglindă a pieţei naţionale pe acest segment, care reuneşte oferta la zi de carte tipărită şi electronică, muzică, film, cursuri interactive, de la cele mai importante edituri din ţară şi de peste hotare. Datorită diversităţii categoriilor şi numărului ridicat de participanţi la fiecare ediţie, domeniile de interes reprezentate sunt extrem de diverse, de la materiale şi software educaţional pentru copii, literatură de toate genurile până la studii de specialitate de un înalt nivel ştiinţific.

Bursa Educaţia – ajunsă la ediţia 20, este o secţiune permanentă rezervată instituţiilor de învăţământ româneşti şi străine, de toate nivelurile, invitate să-şi prezinte oferta educaţională şi editorială (nivelul 7.70).

Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă – ediţia a 14-a, una dintre cele mai dinamice şi interactive secţiuni ale Târgului, va fi punctul de atracţie numărul 1 pentru cei mai mici vizitatori ai Târgului Gaudeamus. Atelierul de creaţie Gaudeamus, standuri cu carte care le este dedicată în exclusivitate şi jocuri educative, de testat chiar la faţa locului, lansări de carte pentru copii, îi aşteaptă pe cei mai tineri dintre vizitatori (nivelul 3.20).

Expoziţia În lumea lui Caragiale, organizată în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte. Expoziţia ilustrează lumea formată din personajele lui Caragiale, o lume veselă, neserioasă, agitată şi ridicolă, care, uneori, pare absurdă, alteori, înfricoşător de actuală (nivelul 7.70, 385).

Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică Pentru Tineret – aflat la cea de a 15-a ediţie, salonul (organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului) este un eveniment dedicat exclusiv tinerilor, care transformă, pentru câteva zile, un posibil mâine în azi şi dezvăluie pentru toată lumea taina căii către lumi incredibile ale imaginaţiei şi ingeniozităţii.

Peste 35 de machete şi prototipuri sunt prezentate de către tineri din toată ţara, în cadrul celor trei secţiuni dedicate: Ştiinţe Aplicate (mecanică, electrică, optică, termotehnică, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică etc.), Tehnologia Informaţiei (tehnologie care asociază utilizarea calculatorului şi informaţiile, care ajută să producă, să manipuleze, să comunice sau să difuzeze informaţiile), Tehnologii ale Viitorului (robotică, graphic design, arhitectură futuristă etc.). Creaţiile tinerilor inventatori acoperă domenii diverse ale ştiinţei şi tehnologiei, de la robotică, ecologie şi biologie, biotehnologii sau colonizarea altor planete, la soluţii tehnice aplicabile în agricultură, ştiinţe aerospaţiale, urbanism şi amenajare teritorială. Participă tineri inventatori debutanţi dar şi premianţi ai unor concursuri internaţionale prestigioase, precum Salonul de inventică de la Geneva sau concursurile de proiecte spaţiale organizate de NASA. (nivelul 7.70, 384).

Expoziţia Pagini din istoria radioului, organizată pentru a patra oară în colaborare cu Asociaţia Radioclubul României şi Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România, prezintă, în fotografii documentare şi în exponate reale, pentru curioşi şi pasionaţi de toate vârstele, o interesantă şi succintă trecere în revistă a mai multor etape din evoluţia radioului şi a aparatelor de radio de-a lungul timpului (nivel 7.70, 394).

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă
Radio România joi, 7 noiembrie 2024, 15:06

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă

Programată în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată...

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă