Târgul Cetății de la Tg. Mureș va începe pe 11 iunie

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 iunie 2021, 11:54
Evenimentul a devenit de curând marcă înregistrată, în condițiile în care este tot mai căutat de producători din diferite colțuri ale țării.
Managerul tîrgului, Cristina Manoilă:
Având în vedere că Târgul Cetății se organizează de 5 ani, din acest an am început protejarea lui la OSIM. El este recunoscut în rândul producătorilor ca unul dintre cele mai mari și cele mai bine organizate târguri la nivel național, motiv pentru care lista de așteptare este, în fiecare lună, de cam 40-50 de producători, pe care din păcate nu reușim să-i primim la Târgul Cetății din lipsă de spațiu.
Această ediție are loc între 11 și 13 iunie în Piațeta Cetății din Târgu Mureș. Ea va reuni circa 80 de producători și artizani din județul Mureș și din țară cu o ofertă extrem de bogată, precizează Cristina Manoilă:
Suntem cu o săptămână înainte de Rusaliile ortodoxe și atunci toată lumea poate să-și facă cumpărăturile. Dar ne-am gândit și la cei care doresc să facă mici cadouri și-am chemat meșteri populari, artizani, și vor fi și demonstrații de realizat podoabe din metal. Vor fi plante aromatice pentru că este sezonul lor acum. Pe partea gastronomică vor fi plăcinte ca la mama acasă, pe lângă deja tradiționalele pâine, mezeluri, brânzeturi, legume, fructe, conserve din legume-fructe, dulciuri vegane.
Oferta expozanților de la ce-a de-a 13-a ediție a Târgul Cetății de la Tg.Mureș mai conține gemuri și siropuri de fructe, băuturi, ciocolată de casă, miere, dulciuri, ulei presat la rece, ceaiuri, dar și sparanghel, microplante, plăcinte, palanețe și alte bunătăți.
Valeriu Russu