Târgu Mureş va fi timp de o săptămână capitala baschetului juvenil

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 28 ianuarie 2015, 18:27
Aproape 500 de copii de la 35 de echipe din România, Ungaria şi Bulgaria vor participa la cea de-a 4 editie a Cupei “ Transilvania Cotraco” la baby şi mini baschet, programată la Tg.Mureş, în perioada 30 ianuarie – 7 februarie. Competiţia, organizată sub egida Federaţiei Române de Baschet, va cuprinde în primele zile turneele de baby baschet (fete şi băieţi, 9-10 ani), ale căror partide se vor desfăşura începând de sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Tudor Vladimirescu. Va urma apoi, începând de miercuri, 4 februarie, turneul de minibaschet( băieţi 12-13 ani), ale cărui meciuri vor fi găzduite de sala mai sus amintită, dar şi de cea de la Grupul Şcolar Industrial Electromureş.
Printre formaţiile participante se numără şcoli cu tradiţie în baschetul juvenil din România, cum ar fi Şcoala de Baschet Dan Dacian, Baschet Club Laguna Bucureşti, Mobitelco Cluj, Asesoft Ploieşti sau ACS Gladius Tg.Mureş, dar şi din străinătate, respectiv Buba Baschet din Bulgaria şi Pityke Tigers din Ungaria. Câştigătoarele vor fi premiate cu câte un rând de echipament sportiv, cupe şi medalii. Mascota competiţiei este elefănţelul Ghiţă.
Amza Mărgărit, manager Sportlife Group, unul dintre organizatori, a declarat că interesul pentru această competiţie a crescut de la an la an.”Ediţia din acest an este cea mai importantă de până acum datorită, în special, caracterului ei internaţional. Vom găzdui, în premieră, formaţii din străinătate şi avem şansa de a demonstra că putem organiza cu succes evenimente de anvergură. Copii trebuie să participe la cât mai multe competiţii de acest fel, ei reprezintă baza piramidei sportului de performanţă. Fair-play-ul, respectul, spiritul de echipă nu se învaţă la şcoală, iar noi trebuie să ne reinventăm prin educaţie şi sport. Comunitatea trebuie să înţeleagă beneficiile multiple pe care le aduc evenimentele de acest gen.”