Târgu Mureș: Dracula Dog Show revine și pe timp de pandemie

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 septembrie 2020, 13:33
Expoziția chinologică de la Târgu Mureș se va desfășura anul acesta în zilele de weekend, în Parcul Municipal Târgu Mureș.
Zeci de patrupede, atât din țară cât și din afară, se vor întrece pentru mai multe titluri naționale acordate la unul dintre cele mai prestigioase concursuri canine din Europa de Est.
Dată fiind situația specială creată de pandemie, ediția de anul acesta este mai dificilă, iar numărul de participanți – mai mic, spune președintele Asociației Chinologice Mureș, Lokodi Csaba:
Din păcate numărul de expozanți a scăzut la jumătate față de anul trecut, dacă anul trecut am avut 110 câini din Finlanda, anul acesta avem numai un singur expozant de acolo. Anul trecut au venit participanți din 33 de țări iar anul acesta numai din 7. De când au închis granițele, din păcate, expozanții trebuie să stea în carantina 14 zile când se întorc dar sunt și cazuri în care nu se pot întoarce nici dacă stau în carantină.
Această pandemie afectează clar și activitatea noastră, însă încercăm să ducem această tradiție târgumureșeană mai departe cu orice preț.
Cea de-a 15 ediție a expoziției canine ”Dracula Dog Show” de la Târgu Mureș se va desfășura fără accesul publicului.
Vlad Todoran