Apel la umanitate în Covasna!
Publicat de APETRI MARGARETA, 30 august 2024, 12:02 / actualizat: 5 septembrie 2024, 15:28
Se pot face donații pentru două familii care au rămas fără locuințe, în urma unui incendiu.
Astfel, în acest weekend are loc o petrecere caritabilă la Dobârlău, iar la Întorsura Buzăului se vor putea face donații în cadrul Festivalului Ciobănașul, a declarat primarul din Întorsura Buzăului, Raul Urdă:
Am rugat cetățenii din oraș să ajute familiile să își reconstruiască cele două case care au fost distruse în urma unui incendiu. Primăria Dobârlău organizează în acest weekend o petrecere câmpenească, iar mare parte din încasări se dor ona către aceste două familii. De asemenea, și la Întorsura Buzăului, în cadrul festivalului tradițional „Ciobănașul” care a ajuns la ediția cu numărul 51, voluntarii noștri vor circula cu o urnă în care vor ruga cetățenii să ajute, fiecare cu cât poate, pentru a reconstrui aceste gospodării.
Există și un cont deschis la Asociația „Piatra Mare”, iar doritorii mai pot oferi sinistraților diverse materiale de contrucție.
Incendiul produs marţea trecută a mistuit atât locuinţele, cât şi anexele gospodăreşti ale celor două familii, pentru stingerea flăcărilor fiind mobilizaţi 34 de pompieri.
Autor: Valeriu Russu