Tabere de înot și de călărie pentru copii, la Odorheiu Secuiesc

Publicat de radiomures, 1 februarie 2016, 16:02 / actualizat: 1 februarie 2016, 17:12
Este pentru al șaselea an consecutiv când se organizează această tabără sportivă în Centrul de agrement din Odorhei. Inițiatorul programului, instructorul de înot Harai Istvan, a precizat că sunt așteptați să se înscrie copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani.
Se organizează două serii, a câte 6 zile, în perioada 8 -27 august, iar transportul se face cu autocarul:
Organizăm tabere de înot sportiv în centrul de agrement, cu bazin descoperit, bazin acoperit, cu terenuri artificiale de fotbal, cu sală de sport, călărie, ping-pong, camera de sare etc. Acestea se organizează în luna august; o serie ține de luni până sâmbătă, cu plecarea de luni dimineața din Tîrgu-Mureș și sosirea sâmbătă seara. Într-o serie sunt maximum 30 de copii cu 2 instructori. Seriile încep în 8 august, 15 august și 22 august. În afara de acestea, cei care doresc, optional, se mai poate și călări și se mai poate folosi și pista de bowling.
Participanţii vor fi cazaţi și vor servi masa într-un hostel de 2 stele, în camere de 4,5 sau 6 paturi, cu duşuri şi grup sanitar în fiecare cameră.
Zilnic va fi câte o oră de antrenament de înot în bazinul semiolimpic, dar copiii vor mai putea juca baschet, fotbal, volei, tenis, tenis de masă, badmington și, în premieră, călărie.
Pentru detalii se poate accesa pagina de internet www.cursdeinot.ro .
Vali Russu
Sursa foto: cursdeinot.ro