Szoke Domokos, cele mai multe voturi la prealegerile UDMR din Miercurea Ciuc

Publicat de radiomures, 11 aprilie 2016, 14:17
Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Szoke Domokos, judecat într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, a obţinut cele mai multe voturi la prealegerile UDMR din Miercurea Ciuc, care decid ordinea pe listele Uniunii pentru scrutinul local.
Viceprimarul este urmat de Fulop Arpad Zoltan şi Veress David, ambii consilieri locali în funcţie şi biatlonista Eva Tofalvi.
Bors Bela, membru în conducerea UDMR Miercurea Ciuc, a declarat pentru Agerpres că Szoke Domokos nu va deschide lista UDMR pentru Consiliul Local, chiar dacă a obţinut cele mai multe voturi la prealegeri, primul pe listă urmând să fie preşedintele organizaţiei Miercurea Ciuc a Uniunii, Fuleki Zoltan.
Bors Bela a mai spus că obiectivul este obţinerea a cel puţin 13 mandate, din cele 19 existente în Consiliul Local Miercurea Ciuc, la fel ca la alegerile din 2012.
Foto: www.b365.ro