Szöcs Berni învinge o altă japoneză și are medalie la Fukuoka
Publicat de Rotar Mirela, 22 noiembrie 2024, 12:23
Mureșeanca Szöcs Bernadette s-a calificat, vineri, în semifinalele puternicului turneu de tenis de masă de la Fukuoka, din Japonia, asigurându-și astfel medalia de bronz.
După ce a trecut în optimile de finală, cu 3-1, de Hina Hayata, a cincea jucătoare a lumii, Berni a învins, în sferturi, cu 3-0, o altă japoneză, Satsuki Odo (numărul 8 mondial).
În semifinale, mureșeanca o va avea ca adversară pe chinezoaica Wang Manyu, locul 2 în ierahia mondială.
Finala WTT de la Fukuoka, din Japonia, reunește cele mai bune jucătoare din lume. Szöcs Bernadette, numărul 17 mondial, s-a calificat la competiție, profitând de abandonul chinezoaicei Chen Meng, a patra jucătoare a lumii.
Autor: Valeriu Voaideș