Sute de mureşeni solicită zilnic un paşaport
Publicat de radiomures, 17 iulie 2012, 00:00
În prima jumătate a acestui an au fost înregistrate peste 9.000 de cereri pentru eliberarea unui paşaport în judeţul Mureş, peste o treime dintre acestea fiind solicitări ale cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.
De luna aceasta însă numărul cererilor a crescut simţitor, fiind înregistrate, zilnic, între 140 şi 180 de solicitări.
Angajaţii serviciului nu vor putea pleca în concediu până în septembrie şi sunt nevoiţi să stea peste program dacă sunt multe solicitări.
De la începutul lunii mai judeţul Mureş are şi două puncte mobile pentru pentru obţinerea paşapoartelor electronice.
Lucrătorii serviciului se duc de două ori pe lună la Sighişoara şi la Reghin unde primesc câte 50 de cereri pe zi.
Paşapoartele sunt eliberate şi predate după două săptămâni tot la punctele de lucru din judeţ chiar dacă mai apar sincope provocate de dotările necorespunzătoare.
În prima parte a zilei erau câteva zeci de persoane care solicitau astăzi eliberarea unui paşaport la Tîrgu-Mureş.
Jumătate dintre acestea sunt persoane cu mulţi copii care vor să plece în Anglia sau Spania.
Orarul de funcţionare, costurile unui paşaport electronic şi alte informaţii despre obţinerea paşapoartelor se pot găsi direct pe site-ul Servicului de Paşapoarte Mureş, la adresa www.pasapoarte.mai.gov.ro.
Cristina Bulbescu