Sute de braşoveni aşteaptă o locuinţă socială.
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2011, 00:00
Potrivit viceprimarului Adrian Gabor, aproape 300 de braşoveni ar avea nevoie de o locuinţă socială. 100 de persoane aşteaptă să fie evacuate din imobile retrocedate foştilor proprietari şi au solicitat, în audienţe, ajutorul Primăriei pentru repartiţia unei locuinţe. Diferenţa până la 300 o reprezintă solicitările venite din partea cuplurilor de tineri căsătoriţi. Primăria braşoveană speră ca în acest an o parte dintre solicitări să fie rezolvate, odată cu finalizarea proiectului de construire a unor blocuri şi cu proiectele de construcţie de locuinţe prin ANL. Totodată, Societatea de administrare RIAL ar putea câştiga o serie de procese cu acei chiriaşi, care nu şi-au achitat dările către stat, iar în urma acestor procese rău-platnicii vor fi evacuaţi. În momentul în care vor exista locuinţe disponibile, ele vor fi repartizate în funcţie de punctajele obţinute în urma analizei dosarelor depuse, în ordine descrescătoare.
Adrian Munteanu