Sute de șomeri brașoveni angajați prin Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă

Publicat de Corina Muntean, 3 mai 2019, 19:33
Peste 760 de şomeri braşoveni au reuşit să se angajeze, în primele trei luni ale acestui an, cu ajutorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.
Cei mai mulţi dintre ei fac parte din categoria persoanelor care îşi găsesc foarte greu un loc de muncă, fie pentru că au vârsta trecută de 45 de ani, fie pentru că nu au studiile sau experienţa necesare.
De altfel, peste 320 dintre braşovenii care şi-au găsit loc de muncă au peste 45 de ani. Alţi peste 150 dintre şomerii angajaţi prin Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă nu au şcoală deloc ori au doar 4 clase.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, braşovenii care nu au serviciu trebuie să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă şi pot beneficia de pachete persoanlizate de măsuri prevăzute de Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj.