Sute de rromi din Târnăveni și Glodeni, cuprinși într-un proiect cu finanțare europeană

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 februarie 2021, 13:29
Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Mureș este partener într-un proiect european dezvoltat de colegii din Ialomița privind înființarea unor centre de zi destinate persoanelor defavorizate. În cadrul proiectului sunt cuprinși și beneficiari din Buzău și Arad.
În cele două localități mureșene există deja centre de zi, iar ele urmează să fie modernizate.
Centrul din Târnăveni este administrat de Fundația Buckner și funcționează, în funcție de rata de incidență, și pe perioada pandemiei, la fel și cel din Glodeni, administrat de primărie.
În total, vor fi aproape 550 de beneficiari ai proiectului în județul Mureș, dintre care jumătate sunt copii, precizează purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:
Este vorba de extinderea centrelor de zi existente și de a le dota cu tehnologie astfel încât beneficiarii mai ușor să aibă acces la informații. Noi avem un grup țintă pentru cele două centre. Ne dorim ca în urma finalizării proiectului cât mai mulți copii din comunitățile vulnerabile de romi să aibă acces la educație și, ca plan secundar, și familiile aparținătoare să beneficieze de acest proiect.
Cele două localități mureșene au fost selectate deoarece au cel mai mare număr de copii defavorizați, mai spune purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:
Noi am fost selectați datorită faptului că în aceste localități există o pondere ridicată a populației de etnie romă. La Târnăveni este vorba de cartierul care exista imediat în vecinătatea fostului Combinatului Chimic. Acolo învață în jur de 150 de copii de etnie romă iar la Glodeni (învață) în jur de 126.
Proiectul pentru reducerea sărăciei și pentru incluziunea romilor din cele patru județe este finanțat din Granturile țărilor nord-europene și are o valoare totală de peste 4,5 milioane de lei, suma alocată județului Mureș fiind de 1,3 milioane de lei.
Cristina Bulbescu