Sute de refugiaţi ucraineni – protest la Consulatul Federaţiei Ruse de la Constanţa

Publicat de Rotar Mirela, 24 februarie 2023, 13:25
Sute de refugiaţi ucraineni, printre aceştia mulţi tineri şi copii, au manifestat, astăzi, în faţa sediului Consulatului General al Federaţiei Ruse de la Constanţa, la un an de la invadarea de către armata rusă a teritoriului ucrainean.
Acţiunea de pichetare a durat două ore, oamenii protestând faţă de acţiunile armatei Rusiei pe teritoriul Ucrainei.
‘Stop war’, ‘Stop genocide’, ‘Help Ukraine now‘, ‘Bloody year of genocide’, ‘Mulţumesc România pentru suportul oferit Ucrainei’ au fost o parte dintre mesajele de pe pancartele purtate de refugiaţii ucraineni.
Organizatorii manifestaţiei au spus că cetăţenii ucraineni solicită lumii să consolideze sancţiunile împotriva agresorului şi să i se acorde asistenţă militară Ucrainei, precum şi ‘să se concentreze pe faptul că Rusia trebuie să asigure eliberarea şi întoarcerea tuturor teritoriilor ocupate şi anexate ale Ucrainei şi să plătească despăgubiri’.
Mitingul de astăzi este a treia acţiune de protest organizată la Constanţa de refugiaţii ucraineni.