Sute de persoane sunt așteptate, de mâine, la filonul de românism de la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului
Publicat de APETRI MARGARETA, 14 august 2024, 11:51
Evenimentul de la Complexul Sportiv Național este organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sfântu Gheorghe), Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (București), Centrul de Cercetări și Studii Regionale (Târgu Mureș), având binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.
Ediția a XXI-a a Universității de Vară începe dimineață, la ora 9, cu participarea la liturghia arhierească la Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.
Liturghia va fi săvârșită de către PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix, PS Galaction al Alexandriei și Teleormanului, PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și de PS Naum, Episcop de Ruse (Bulgaria). Ca în fiecare an, la slujba prilejuită de hramul superbei mânăstiri harghitene se estimează participarea a peste 1.500 de persoane.
Deschiderea oficială a lucrărilor Universității va avea loc mâine, la ora 15:30, odată cu prezentarea activităților ce se vor desfășura până marți, 20 august.
Printre subiectele care vor fi abordate în cele 6 zile se numără „Interesul național românesc în actuala conjunctură geopolitică. Globalism versus suveranism”, „Românitatea balcanică astăzi: probleme și soluții. Cazurile Albaniei, Greciei, Macedoniei de Nord și Croației”, „Românii din Ucraina între război și deznaționalizare”, „Națiunea română și statalitatea. Republica Moldova – încotro?”, „Românii din județele Covasna, Harghita și Mureș – trei decenii de segregare pe criterii etnice. Viziune de viitor și soluții”, vorbitorii venind atât din sfera academică și administrativă, cât și din cea politică.
Una dintre noutățile acestei ediții este Târgul de Meșteșugari și Bunătăți, organizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și care își propune să evidențieze bogăția multiculturală și meșteșugărească a regiunii.
Radio România Târgu Mureș este partener media al Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, urmând să transmită în direct două ediții speciale, „Părerea ta”, vineri, 16 august, de la ora 14, respectiv „Smile Radio”, sâmbătă, 17 august, între orele 12 și 14.
Autor: Vlad Amariei