Sute de oameni din Întorsura Buzăului fac naveta la Braşov
Publicat de Corina Muntean, 21 august 2019, 16:24
Lipsa trenului, care nu mai circulă de mai bine de un an de zile, după prăbuşirea podului de la Budila, reprezintă o problemă, a declarat pentru AGERPRES, primarul oraşului, Leca Băncilă.
Edilul şi-a exprimat speranţa că podul va fi reparat într-un timp cât mai scurt, menţionând că obiectivul a fost cuprins de Guvern pe lista de investiţii.
Podul din localitatea braşoveană Budila, peste care trecea calea ferată Braşov – Întorsura Buzăului, s-a rupt şi s-a prăbuşit pe 30 iunie 2018 în urma unei puternice viituri venite pe râul Târlung.
Aceasta era singura cale de acces feroviar către zona Buzaielor, locuită de aproape 50.000 de oameni.