Sute de militari români, angrenați într-un exercițiu de proporție în județul Brașov

Publicat de Corina Muntean, 26 mai 2021, 10:49
Este de vorba de exercițiul SARMIS 21 care a început ieri și face parte din seria de exerciții DACIA 21 live ex, unul dintre cele mai complexe evenimente de instruire a Armatei României din ultimul an.
La acesta vor participa, până la data de 9 iunie, circa 700 de militari români și 100 de mijloace tehnice, aparținând unui număr de trei structuri din cadrul Forțelor Armate .
Exercițiul este planificat de comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica” și condus de comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov.
Este considerat vârful pregătirii profesionale a unui vânător de munte și vizează validarea procedurilor de operare, perfecționarea deprinderilor militarilor și organizarea acțiunilor tactice, a declarat căpitan Mariana Dinu, Ofițer de Informare și Relații Publice al Brigăzii 2 Vânători de Munte:
Obiectivele evenimentului de instruire constau în planificarea, pregătirea, conducerea și executarea acțiunilor tactice/operațiilor specifice luptei armate, interarme, în mediu montan, validarea procedurilor standard de operare și perfecționarea deprinderilor specifice executării de trageri reale în mediul montan. Exercițiul SARMIS reprezintă vârful pregătirii profesionale, când vânătorii de munte sunt evaluați în teren muntos împădurit, în condiții specifice acestei specializări militare.
Exercițiile SARMIS se desfășoară încă din 2015, iar anul acesta vor fi observate și de o echipă de specialiști din Franța.
Vlad Todoran