Sute de medici de familie au protestat astăzi în Piaţa Victoriei

Publicat de radiomures, 15 noiembrie 2017, 14:12
Ei și-au exprimat, alături de pacienți, nemulțumirea faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie.
Medicii au avertizat că sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite.
Protestatarii și-au exprimat de asemenea revolta față de problemele cu care se confruntă cabinetele medicilor de familie.
Acţiunea de protest a fost organizată de „Coaliţia Solidari pentru Sănătate. O delegaţie a medicilor a fost primită la discuţii la guvern.
Rodica Boariu