Sute de locuri neocupate la liceele mureșene
Publicat de radiomures, 2 august 2017, 12:55
430 de locuri sunt libere, la această dată, la liceele din județul Mureș . La acestea se adaugă alte 250 de locuri la școlile profesionale, adică aproape
jumătate din locurile disponibile.
Motivele pentru dezinteresul față de școală sunt variate. Unii elevi au rămas corigenți sau repetenți, unii au plecat cu părinții lor în alte județe sau în străinătate iar cei mai mulți dintre elevii romi au renunțat la școală, a precizat pentru RTM inspectorul școlar adjunct al ISJ Mureș, Illes Ildiko:
Anul acesta la secția română au fost 2.830 de locuri și s-au ocupat 2.088, la limba maghiară au fost 1.174 și s-au ocupat 1.067 iar la limba germană au fost 84 de locuri și s-au ocupat 56. În total, am avut 3.640 de locuri pentru județul Mureș dintre care s-au ocupat doar 3.211. Mai avem locuri libere rămase la școlile profesionale. Peste 600 de locuri am avut și s-au ocupat 350.”
A doua etapă a repartiției computerizate a elevilor la liceu va avea loc începând cu data de 4 septembrie.
Cristina Bulbescu