Suspiciuni legate de un transport de material lemnos din Cehia

Publicat de Corina Muntean, 29 iulie 2020, 20:26
În cadrul unor verificări privind comercializarea ilegală de material lemnos polițiștii din Covasna au depistat, ieri, un tren de marfă care transporta material lemnos și care nu avea acte de proveniență pentru mai mult de jumătate din vagoanele aflate în compunerea sa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna împreuna cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestire Covasna au efectuat un control în urma căruia au depistat un tren de marfa format din 41 vagoane, încărcate cu material lemnos provenit din Cehia. Pentru 27 de vagoane transportatorul nu a prezentat scrisorile de trăsură. Polițiștii și specialiștii silvici au anunțat că fac, în continuare, verificări privind legalitatea transportului.
La solicitarea Radio Târgu Mureș, compania HS Timber Productions, care a efectuat transportul, a ținut să infirme acuzele de nelegalitate a transportului.
Compania a subliniat că lemnul este din import, din Republica Cehă, și că dispune de toate documentele care dovedesc proveniența legală a lemnului. Reprezentanții companiei au mai precizat că la mijloc este doar o eroare umană și că operatorul de transport nu se afla în posesia unui document de transport la schimbarea locomotivei.
Sorin Șchiopu