SuperLiga de fotbal, runda cu numărul 27
Publicat de Stan Lucian, 25 februarie 2024, 09:59
Etapa a 27-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 23 februarie, cu jocurile: AFC Hermannstadt – FC U Craiova 1948 1-0 și CFR Cluj – Dinamo București 4-0.
Sâmbătă, 24 februarie, s-au disputat trei meciuri: UTA Arad – Petrolul Ploiești 1-0, Farul Constanța – Oțelul Galați 1-1 și CSM Politehnica Iași – Rapid București 3-1.
Duminică, 25 februarie, sunt programate două partide: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Universitatea Cluj (începând cu ora 14:00) și FCSB – FC Botoșani (de la ora 20:00).
Ultima confruntare va avea loc luni, 26 februarie: Universitatea Craiova – FC Voluntari (de la ora 20:00).
În fruntea clasamentului se menține FCSB, cu 55 de puncte, urmată de CFR Cluj și Rapid București, cu câte 48 de puncte. Echipa din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (FOTO), se află pe locul zece, cu 33 de puncte.
Autor: Septimiu Cioloboc