Superliga de fotbal-etapa a 5-a
Publicat de Rotar Mirela, 10 august 2024, 13:55
FCSB s-a impus, vineri seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, în fața echipei Farul Constanța, în primul meci din cea de-a 5-a etapă a Superligii de fotbal. Este prima victorie din actuala stagiune pentru FCSB, campioana en-titre.
Sâmbătă, 10 august, sunt programate jocurile AFC Hermannstadt-FC Botoșani (ora 17.00), UTA Arad-Oțelul Galați (ora 19.00) și Gloria Buzău-Rapid București (ora 22.00).
Duminică, 11 august, vor avea loc partidele Sepsi OSK Sf.Gheorghe-CS Universitatea Craiova (ora 19.00) și CFR Cluj-Unirea Slobozia (ora 22.00).
Ultimele meciuri vor avea loc luni, 12 august, Petrolul Ploiești-Universitatea Cluj (ora 19.00) și Poli Iași-Dinamo București (ora 22.00).
În clasament conduce Oțelul Galați, cu 10 puncte, fiind urmată de Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și Sepsi OSK Sf.Gheorghe, toate cu câte 8 puncte.
Autor: Valeriu Voaideș