Suntem spre vârful pandemiei, susține ministrul sănătății
Publicat de Corina Muntean, 23 aprilie 2020, 16:42
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat astăzi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19, însă a precizat că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă acesta va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.
Pe de altă parte, el a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale.