Studenții mediciniști vin în ajutorul autorităților

Publicat de Corina Muntean, 16 martie 2020, 18:09
O parte dintre ei sprijină medicii și specialiștii în sănătate publică pentru a suplini eforturile acestora în lupta împotriva noului coronavirus, acolo unde este nevoie.
Voluntariatul în rândul studenților nu este o practică nouă, iar studenții de la medicină au ajutat chiar și DSP București, spune vicepreședintele Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România, Cristian Persu:
Inițiativa de a ajuta și sprijini personalul medical în situații de urgență a început de mai mulți ani. Studenții voluntari de la București sunt un bun exemplu. Acum o săptămână structura locală a fost contactată de către DSP pentru a suplini lipsa de personal resimțită în urma creșterii numărului de telefoane și solicitări care veneau la ei.
Orice student medicinist poate întinde autorităților o mână de ajutor însă Federația Asociațiilor Studenților în Medicină le recomandă să se implice doar la cererea instituțiilor din domeniul sănătății pentru a evita pericolele asociate activității.
Vlad Todoran