Studenții brașoveni pot lucra la vară în Germania

Publicat de radiomures, 12 ianuarie 2017, 10:42
Joburile sezoniere sunt în hoteluri şi restaurante.
AJOFM Brașov anunță studenții interesați că până pe 9 februarie, pot să aplice pentru un job de vacanţă de vară de minim două luni în Germania, și se pot înregistra la Compartimentul EURES din cadrul AJOFM Braşov. Majoritatea locurilor de muncă sunt în hoteluri şi gastronomie în Bavaria şi Baden Württemberg, dar și în gastronomia de sistem. Pot participa studenții cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune sau foarte bune de limbă germană. Constituie un avantaj și eventuala experienţă în domeniu. Documentele necesare ȋnregistrării dosarului sunt: copie după actul de identitate, care trebuie să aibă valabilitate de minim 6 luni, fișa de solicitare Bewerbung 2017 completată ȋn două exemplare la calculator și semnată, formularul tipizat putând fi ridicat de la sediul AJOFM Braşov, adeverința de la facultate ȋn care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează, o adeverința de la facultate pe formular tipizat ȋn varianta germană/engleză, germană/română, trei fotografii tip pașaport şi copie permis de conducere dacă este cazul. Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM Braşov, strada Lungă, nr.1A.
Vali Blajovan