Studenții brașoveni au prezentant cele mai strălucite idei mediului de afaceri
Publicat de Corina Muntean, 10 mai 2019, 17:35
Absolvenții în Fața Companiilor, un eveniment organizat joi la Brașov de Universitatea Transilvania, ce se adresează în special studenților din anii terminali (ai programelor de licență, masterat, doctorat) dar și studenților din anii mai mici, a trezit interesul a peste 30 de companii. Scopul evenimentului a fost acela de a pune față în față absolvenții cu reprezentanții firmelor interesate de potențialul studenților.
Aproximativ 350 de studenți, masteranzi și doctoranzi, de la toate cele 18 facultăți ale Universității brașovene și-au prezentat lucrările, iar cele mai bune au fost și premiate.
Un avion radiocomandat printat 3D a fost ideea cu care Ionuț Stelian Pascariu, student în anul IV (la Construcții Aerospațiale, din Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial) s-a prezentat în fața reprezentanților companiilor:
Pentru acest model Pascariu a lucrat timp de trei luni și este, în fapt, lucrarea lui de diplomă, pe care o va susține, în vară, pentru a-și obține diploma de licență.
În cadrul evenimentului a existat și un spațiu de preinterviuri, pentru companiile care doresc să recruteze viitori absolvenți.
Prof.univ.dr. Daniel Munteanu, prorector cu studenții și legătura cu mediul economic al universității brașovene:
Ediția a 8-a a evenimentului Absolvenți în Fața Companiilor s-a încheiat cu un concert de muzică de film, iar pe scenă au urcat Pop Symphonic Orchestra şi solişti ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Invitați speciali au fost: Paula Seling și dirijorul Andrei Tudor.