Studenţii reiau protestele
Publicat de radiomures, 10 noiembrie 2003, 00:00
Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au intrat luni în grevã japonezã.
Ei au mers la cursuri, dar au purtat banderole albe şi au arborat banere pe care scrie „grevã japonezã”.
Studenţii cer ca parlamentul sã aprobe un buget mai mare pentru învãţãmânt.
Este vorba de un procent de 5 % din PIB, faţã de 3,5 la sutã cât este în prezent.
Paralel cu greva japoneazã, studenţii ANOSR vor întocmi o listã cu semnãturi (peste 250.000, dupã cum sperã ei) pe care o vor prezenta parlamentarilor pentru susţinerea unui buget mai mare.
Totodatã, studenţii vor trimite autoritãţilor de la Bruxelles un memoriu cu problemele din învãţãmântul românesc.
Au intrat în grevã japonezã studenţii din Bucureşti, Constanţa, Cluj, Timişoara şi Galaţi.
Studenţii de la UMF Tg –Mureş sunt de sãptãmâna trecutã în grevã japonezã şi spun cã marţi vor suspenda cursurile şi vor ieşi în curtea universitaţii.
De cealaltã parte, studenţii Universitãţii Petru Maior din Tg –Mureş spun cã nu au reuşit sã organizeze proteste , fiind ocupaţi, printre altele, cu …balul bobocilor.
Sorina Bota