Structuri din cadrul Forţelor Terestre efectuează exerciţii militare la poligonul din Sfântu Gheorghe

Publicat de Rotar Mirela, 8 iulie 2023, 10:58
Conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’ a anunţat, ieri, că militari din cadrul Forţele Terestre vor efectua, săptămâna viitoare, exerciţii tactice în poligonul militar din municipiul Sfântu Gheorghe.
Astfel, în perioada 10-14 iulie 2023, structuri din cadrul Forţelor Terestre vor desfăşura exerciţii tactice în teren cu trupe şi tehnică.
Activităţile vor avea loc în facilităţile de instruire din proximitatea municipiului Sfântu Gheorghe. Pe timpul desfăşurării activităţilor militarii vor folosi muniţie de manevră. În această perioadă, mijloacele tehnice planificate să participe la executarea antrenamentelor vor tranzita judeţele Suceava, Harghita şi Covasna, se arată într-un comunicat de presă.