Strat de zăpadă de 18 centimetri la Bâlea Lac
Publicat de Corina Muntean, 26 septembrie 2018, 16:25
Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu se înregistrează la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, de 18 centimetri, a anunţat azi Şeful Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, meteorologul Narcisa Milian. Potrivit acesteia, şi în staţiunea Păltiniş este zăpadă, de trei centimetri.
Turiştii care vor vizita în weekend Păltinişul şi Bâlea trebuie să se aştepte la o încălzire a vremii în aceste două zone. Va mai ninge doar pe culmile Munţilor Făgăraş, la finalul săptămânii, potrivit sursei citate. Turiştii trebuie însă să aibă grijă că va continua să fie frig la munte.
Şoferii care tranzitează judeţul Sibiu, fie pe drumurile judeţene sau pe autostradă, trebuie să fie atenţi, pentru că dimineaţa până în jurul orei 09,00 va fi ceaţă.