Ştrandul din Sfântu Gheorghe se redeschide sâmbătă

Publicat de Hategan Raul, 9 iunie 2022, 16:42 / actualizat: 9 iunie 2022, 19:39
Ştrandul municipal din Sfântu Gheorghe, care dispune de cinci bazine cu apă încălzită, de diferite dimensiuni, inclusiv un bazin olimpic, va avea program zilnic între orele 9.00 şi 20,00.
Preţurile biletelor rămân cele de anul trecut, adică 24 de lei pentru localnicii adulţi și 10 lei pentru minori, cei peste 60 de ani sau cu dizabilităţi, a explicat pentru RTM directorul firmei ce gestionează bazele de agrement din municipiu, Bodor Lorand:
Sâmbătă se deschide ștrandul municipal din Sf. Gheorghe iar programul ștrandului este între orele 9.00 și 20.00. În incintă se poate mânca, se pot cumpăra răcoritoare și băuturi slab alcoolizate. Prețurile biletelor și abonamentelor nu s-au modificat față de anul trecut, cei cu ”SepsiCard” au posibilitatea de a achiziționa biletele de intrare cu 50% discount.
Cei interesaţi pot achiziţiona și abonamente valabile 90 de zile, care pot fi folosite atât la piscină, cât și la Şugaş Spa.
Beneficiarii cardurilor pentru familii numeroase vor avea o reducere de 75% din tariful standard al localnicilor.
Valeriu Russu