„Stejarii” se menţin pe locul 16 în lume
Publicat de radiomures, 7 iunie 2016, 12:47
Naționala României se menține pe locul 16 (din 102 țări) în clasamentul mondial, înaintea turneului World Rugby Nations Cup (WRNC) care va avea loc la București, în perioada 9-18 iunie.
Potrivit clasamentului dat publicității de World Rugby, România, cu 67,52 puncte, devansează naționalele Statelor Unite (locul 17) și Canadei (18), dar se află la patru locuri în urma eternei rivale Georgia (poziția 12 — 72,62 puncte).
Pe de altă parte, reprezentativa ”frunzei de stejar” este înaintea celorlalte naționale care vor fi prezente la turneul de la București, Uruguay fiind pe locul 20, Namibia pe 21, Spania pe 22.
Podiumul este ocupat de cele trei forțe rugbystice din emisfera de sud, campioana en-titre, Noua Zeelandă fiind lideră cu 96,10 puncte, urmată de Australia (89,33 puncte) și Africa de Sud (87,66 puncte).
Cea mai bună echipă din emisfera de nord, conform clasamentului, este Anglia, pe locul 4, cu 84,60 puncte.
La WRNC mai participă Argentina XV și Italia Emerging. În cadrul turneului, România va întâlni Namibia (9 iunie), Uruguay (13 iunie) și Argentina XV (18 iunie).