Steaua Rangers, lider la hochei

Publicat de Rotar Mirela, 29 ianuarie 2023, 10:09
Vineri și sâmbătă, 27-28 ianuarie, la patinoarul din Cârța județul Harghita, a avut loc o dublă întâlnire din Campionatul Național de hochei pe gheață: Sapientia Under 23 – CSA Steaua Rangers București 1-5 și 1-4. Sâmbătă, 28 ianuarie, patinoarul „Olimpic” din Brașov urma să găzduiască jocul Corona Brașov Wolves – Sport Club Csíkszereda, rezultat 5-0 (prin neprezentarea oaspeților).
Sâmbătă și duminică, 28-29 ianuarie, la patinoarul din Târgu Secuiesc are loc dubla întâlnire: Fenestela 68 Brașov – Sportul Studențesc București 18-1 (sâmbătă) și duminică (de la ora 18:30). Duminică, 29 ianuarie, la patinoarul din Cârța județul Harghita, va avea loc meciul: Sapientia Under 23 – Corona Brașov Wolves (de la ora 18:30).
Pe primul loc a urcat Steaua Rangers București (FOTO, cu 52 de puncte), urmată de Hockey Klub Gheorgheni (cu 50 de puncte) și Corona Brașov Wolves (cu 40 de puncte). Sport Club Csíkszereda se află pe locul 5 (cu 38 de puncte), iar Fenestela 68 Brașov ocupă treapta a 6-a (cu 37 de puncte).
Septimiu Cioloboc