Statul se împrumută masiv…
Publicat de Corina Muntean, 13 septembrie 2023, 11:05
Statul se împrumută masiv. Pe fondul creşterii deficitului, România iese din nou pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, pentru a se împrumuta la o dobândă cât mai mică. Miza este atragerea a peste 8 miliarde de euro astfel încât să acopere găurile bugetare fără a risca să piardă finanțarea europeană.
România vrea să strângă aproximativ trei miliarde de euro de pe pieţele internaţionale, prin cea de a treia vânzarea de obligaţiuni pe pieţele externe din acest an. Bloomberg observă că se va depăși ținta de împrumuturi, în condiţiile în care cel mai probabil țara noastră va avea nevoie de mai multe fonduri pentru a finanţa un deficit bugetar și mai mare.
România a finalizat luni vânzarea de eurobonduri cu maturitatea în 2028 la o dobândă pe 5 ani de 5,5 % şi a unor eurobonduri cu maturitatea în 2033 la o dobândă pe 10 ani de 6,57 %. Volumul total al ofertelor investitorilor a depăşit nouă miliarde de euro în contextul unei nevoi de 3 miliarde. Această ieşire pe pieţele internaţionale vine în momentul în care Ministerul de Finanţe şi-a propus să strângă până la 8,5 miliarde de euro de pe piaţa internaţională în acest an. Înainte de vânzarea de luni, România strânsese deja aproximativ şase miliarde de euro din vânzarea de obligaţiuni în euro şi dolari.
La fel ca şi alte state din Europa de Est, precum Ungaria şi Polonia, țara noastră a decis să accelereze vânzările de obligaţiuni pentru a profita de costurile reduse de împrumut. Cea mai mare parte a împrumuturilor făcute de statul român este asigurată de vânzarea de obligaţiuni în lei, mai scrie Bloomberg.
Guvernul de la Bucureşti estimează că nevoile brute de finanţare pentru 2023 se vor ridica la 160 de miliarde de lei (34,6 miliarde de dolari) şi în ultima lună a purtat discuţii intense cu Comisia Europeană pentru a putea majora ţinta de deficit de la 4,4% din PIB, până la 5,5% din PIB, pe măsură ce creşterea cheltuielilor şi încetinirea economiei îşi fac simţite efectele asupra colectării taxelor.Uniunea Europeană are drept obiectiv reducerea ţintei de deficit pentru România la 3% din PIB şi nu a căzut încă de acord asupra propunerii autorităţilor de la Bucureşti. Guvernul României ar urma să prezinte în mod oficial noile cifre privind deficitul după rectificarea bugetară care ar urma să aibă loc peste câtva săptămâni.
Între timp se adâncește și datoria externă pe care o avem de achitat. Conform ultimelor date publicate de BNR, în iunie2023, țara noastră avea o datorie totală de 159,2 miliarde de euro, din care 45 de miliarde o reprezentau creditele intragrup. La aceasta se adaugă acum și miliardele luate împrumut prin această emisie de obligațiuni, pe care tot cetățenii trebuie să le plătească.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.