Starea pacientului de la Suceava diagnosticat cu coronavirus şi transferat la Iaşi este staţionară

Publicat de MIRELA ROTAR, 5 martie 2020, 12:20
Așa a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ.
Bărbatul de 71 de ani are febră, dureri de cap şi dureri articulare, dar nu prezintă probleme deosebite.
La Spitalul din Iaşi mai sunt în lucru astăzi 13 probe de la persoane cu suspiciune de coronavirus. Cinci dintre aceste probe provin de la Suceava, de la cei cu care a venit în contact cu pacientul la care a fost descoperită boala.
Între timp, autorităţile anunţă că, în prezent, sunt în carantină 38 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contractat coronavirusul. Alte peste 11.300 sunt izolate la domiciliu şi sub monitorizare medicală.
La nivel naţional, au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu coronavirus.
Unul dintre pacienţi s-a vindecat şi a fost externat, iar ceilalți 4 pacienți internați la Cluj și Timișoara sunt în stare bună.