Va rămâne Napoli fără Insigne?
Proiecte optimiste în sânul echipei italiene de fotbal SSC Napoli și viață nouă după carantina impusă de coronavirus.
Atacantul Lorenzo Insigne își dă seama că se află înainte de ultima răscruce a carierei sale și profită de întreruperea forțată a competiției pentru a-și creiona calm viitorul – citeam pe platforma on line italiană repubblica.it.
Fotbalistul tocmai s-a despărțit de influentul impresar Mino Raiola, iar în perioada imediat următoare va trebui să aleagă dacă va mai rămâne căpitanul „albaștrilor”, sau își va căuta o altă echipă, scăpat fiind de presiunea și controlul puternicului agent.
În cele două sezoane de colaborare cu Raiola, atacantul de 24 de ani nu a primit nicio ofertă tentantă din străinătate și nici măcar prelungirea contractului cu trupa antrenată de Aurelio De Laurentiis. Așa că Lorenzo Insigne are acum mână liberă să decidă dacă va continua cu Napoli, sau va opta pentru o altă aventură.
Napoletanii se află pe locul al șaselea în Serie A, cu numai 39 de puncte, fiind departe de formațiile care luptă pentru titlu.
Campionatul italian este condus de Juventus Torino, cu 63 de puncte, urmată la Lazio Roma, cu 62 de puncte și Inter Milano, cu 54 de puncte.
Septimiu Cioloboc