Ultima etapă la fotbal, în play-out
Etapa a 14-a, ultima, din play-out-ul Ligii I Orange la fotbal va începe duminică, 4 iunie, când vor avea loc trei meciuri, toate de la ora 21:00: Gaz Metan Mediaş – Poli Timişoara, FC Botoșani – Pandurii Tg. Jiu şi FC Voluntari – Concordia Chiajna. Cel din urmă joc al sezonului este programat luni, 5 iunie: ASA Tg.-Mureş – CSM Politehnica Iași (începând cu ora 15:00). Pe primul loc în clasament este echipa CSM Politehnica Iași (cu 42 de puncte, care a câştigat practic întrecerea), urmată de Gaz Metan Mediaş (cu 38 de puncte) și FC Voluntari (cu 37 de puncte). ASA Tg.-Mureş, antrenată de Ionel Ganea (FOTO) rămâne pe poziţia a 8-a, ultima (cu 13 puncte, fiind deja retrogradată în Liga a II-a). Echipele Pandurii Tg. Jiu (cu 27 de puncte), Poli Timişoara (cu 26 de puncte) şi Concordia Chiajna (tot cu 26 de puncte) se bat pentru singurul loc rămas în primul eşalon.
Septimiu Cioloboc