Turneu internațional de box la Tg. Mureș
Cea de-a 21-a ediție a Cupei Mărțișorului la box se va desfășura sâmbătă, 18 martie, la Tg. Mureș și va reuni la întreceri pugiliști din țară, dar și din străinătate. Conform antrenorului Dan Ghiurcă, de la CS Ring Box Tg.Mureș, principalul organizator, printre cluburile din țară invitate la competiție se numără CSM Zalău, CSM Sibiu, Universitatea Cluj, CSM Cluj, CSS Baia Mare, CSM Bistrița, BC Gilău, CS Turda, CSM Cîmpia Turzii, Univers Cluj, Stejarul Daneș și ASF Zărnești, iar din străinătate, Junior Boxing Club din Republica Moldova, Dinamo Panciovo din Serbia și DVSC Okolvivo Klub din Ungaria. Competiția va avea loc în Sala Sporturilor, începând cu ora 12.00 și va cuprinde 20-23 de meciuri la diverse categorii de vârstă și greutate. Turneul constituie un bun prilej de verificare pentru sportivi în vederea viitoarelor competiții de nivel național, cum ar fi Cupa României la seniori, juniori, cadeți și categoria tineret, care vor avea loc în următoarele luni.
Valeriu Voaideș