Turnee de pregătire pentru handbaliștii tricolori
Echipa națională de handbal a României va participa la două turnee de pregătire, în vederea preliminariilor Campionatului Mondial din 2019, competiție găzduită de Germania și Danemarca. Handbaliștii tricolori vor fi prezenți, în perioada 29-30 decembrie, la puternicul turneu amical “Yellow Cup”, din Elveția, competiție la care mai participă Rusia, Serbia și reprezentativa țării gazdă. România va întâlni, în primul meci, la 29 decembrie, Rusia, urmând ca, a doua zi, în funcție de rezultat, să joacă finala mică sau finala mare.
După turneul din Elveția, urmează “Trofeul Carpați”, programat în perioada 5-6 ianuarie, la Călărași. Alături de România, la competiție vor mai fi prezente Portugalia, Tunisia și Bahrain. În prima zi se vor disputa partidele Tunisia-Portugalia și România-Bahrain, urmând ca a doua zi să aibă loc meciul pentru locurile III-IV și finala mare.
Primul meci din campania de calificare la Campionatul Mondial este programat la 11 ianuarie, în deplasare, contra Italiei. Din grupă mai fac parte Ucraina și Insulele Feroe, prima clasată urmând să-și asigure prezența în play-off-ul pentru turneul final.
Valeriu Voaideș