Tricolorele, la EURO de handbal

Naționala feminină de handbal a României a câștigat grupa 1 preliminară, calificându-se la Campionatul European din 2024.

Confruntările rundei a cincea, penultima, s-au disputat săptămâna trecută: Grecia – Croația 13-24 (miercuri, 3 aprilie, la Kozani) și Bosnia-Herțegovina – România 16-37 (joi, 4 aprilie, la Cazin). Ultimele întâlniri au fost programate duminică, 7 aprilie: România – Grecia 31-24 (la Buzău, FOTO) și Croația – Bosnia-Herțegovina 33-19 (la Zagreb).

Pe locul întâi a încheiat România (cu 12 puncte), urmată de Croația (cu 8 puncte), Grecia (cu 4 puncte) și Bosnia-Herțegovina (fără niciun punct).

Primele două clasate în cele 8 grupe și cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea merg la turneul final, în cazul nostru România și Croația.

Elveția, Austria, Ungaria și Norvegia sunt deja calificate – primele trei din postura de gazde, iar Norvegia deoarece este campioană în exercițiu.

Campionatul European de handbal feminin va fi găzduit de Austria (la Viena și Innsbruck), de Ungaria (la Debrecen) și de Elveția (la Basel), între 28 noiembrie – 25 decembrie 2024.

Tragerea la sorți a grupelor turneului final va avea loc joi, 18 aprilie. Până atunci, tricolorele vor jusține un joc de pregătire contra Franței, în deplasare, la Clermond Ferrand – duminică, 14 aprilie.

Autor: Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri