Tg.Mureș va găzdui Campionatele Europene de Triatlon Multisport

România va organiza, în premieră, Campionatele Europene de Triatlon Multisport. Potrivit Federației Române de specialitate, competiția va avea loc, în perioada 28 iunie-7 iulie, la Tg.Mure, la întreceri urmând să participe în jur de 3000 de sportivi din 30 de țări. Evenimentul, un adevărat festival al sportului, va cuprinde întreceri la 6 discipline, respectiv duatlon, aquatlon, cross triatlon, cross duatlon, middle distance triatlon și aquabike.
Tg.Mureș a găzduit, cu succes, în ultimii ani, trei competiții importante din calendarul Federației Europene de Triatlon (ETU), respectiv Campionatele Europene de Cros Triatlon și Cros Duatlon (2017), Campionatul European de Cros Duatlon (2016) și Campionatul Balcanic de Cros Duatlon (2015).
Federația Română de Triatlon, condusă de târgumureșeanul Klosz Peter, s-a remarcat, iarna trecută, și cu ocazia Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon, de la Cheile Grădiștei, competiție organizată ireproșabil, fapt apreciat de toți participanții, dar și de oficialii forului internațional de specialitate.
“ Continuăm eforturile de a aduce competițiile de prim rang în România și, după succesul organizării Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon din acest an, la Cheile Grădiștei, Federația Europeană de Triatlon (ETU) acordă găzduirea, în premieră națională, a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport. Avem atât infrastructura, cât și competitivitatea necesară pentru a organiza aceste evenimente și mizăm și pe un aflux turistic important, pentru Tîrgu Mureș”, a declarat Klosz Peter.
Primăria Tg.Mureș va fi principalul partener al Federației Române de Triatlon, în organizarea Campionatelor Europene de anul viitor.

Valeriu Voaideș

Europene Triatlon

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri