Start în etapa a 12-a din Liga I de fotbal
Etapa a 12-a din Liga I Betano de fotbal a început vineri, 19 septembrie, iar primul meci s-a disputat, de la ora 18:00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, unde echipa locală FC Voluntari a învins, cu 4-0, pe Concordia Chiajna.
Golurile au fost marcate de Igor Armash (în minutul 22), Richard Gadze (33’), Mihai Căpâțână (46’) și Nathan Kabasele (89’).
Tot vineri, dar de la ora 21:00, este programată întâlnirea de la Cluj Napoca, dintre CFR Cluj și CSM Politehnica Iaşi.
Sâmbătă, 20 octombrie, vor avea loc alte două jocuri, care vor fi transmise în direct, la radio: AFC Hermannstadt – Astra Giurgiu (de la ora 16:00, pe frecvențele Radio Cluj) și Viitorul Constanţa – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (de la ora 21:00, pe frecvențele Radio Tg.-Mureș).
Încă două partide se vor disputa duminică, 21 octombrie: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani (începând cu ora 18:00) și Universitatea Craiova – FCSB (de la ora 21:00). Ultimul meci al runde va avea loc luni, 22 octombrie: Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi (de la ora 21:00).
Pe primul loc e FCSB (cu 21 de puncte), urmată de CFR Cluj (20 de puncte) și Gaz Metan Mediaș (tot cu 20 de puncte). Sepsi OSK Sfântu Gheorghe se află pe treapta a 7-a (cu 16 puncte).
Septimiu Cioloboc