Starea lui Michael Schumacher, în continuare gravă
Felix Damm, un avocat al familiei lui Michael Schumacher, a dezvăluit în timpul procesului intentat împotriva revistei „Bunte” că fostul pilot încă nu poate merge. În luna decembrie a anului trecut, această revistă afirmase că Schumacher, care îşi continuă convalescenţa pe proprietatea sa din Gland, pe malul Lacului Geneva, este capabil să facă câţiva paşi şi să ridice un braţ, ajutat de un terapeut. Michael Schumacher, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, pe 29 decembrie 2013, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, a fost operat până acum de două ori la cap. El se află încă în stare gravă şi semnele de recuperare nu sunt foarte bune.
Sursa: RADOR