Spania, campioana europeană la baschet, vine la Cluj
Naționala masculină de baschet a României și-a aflat adversarele din FIBA Eurobasket 2017, cea mai importantă competiție continentală interțări. În urma tragerii la sorți, desfășurate la Istanbul, în grupa C, a cărei meciuri vor avea loc la Cluj, au fost repartizate, alături de România, echipele Spaniei, Croației, Ungariei, Cehiei și Muntenegrului. Partidele se vor desfășura în perioada 31 august-17 septembrie.
Spania este campioana europeană en-titre, ibericii mai având în palmares alte două titluri continentale obținute în 2009 și 2011, precum și 6 medalii de argint și 3 de bronz.
Ungaria a fost campioană europeană în 1955, iar la edițiile din 1953 și 1946 a obținut argintul, respectiv bronzul. Ultima prezență a selecționatei ungare la turneul final al Campionatului European a fost în 1999, când a ocupat locul 14.
Croația, medaliată cu bronz în 1993 și 1995, a ocupat la ediția de anul trecut locul 9, iar Cehia, o prezență constantă la turneele finale, a terminat pe 7 în 2015. Cea de-a 5-a adversară a României, formația Muntenegrului, a participat la două ediții Eurobasket, clasându-se pe locul 17 în 2013 și pe cea de-a 21-a poziție, în 2011.
România se poate lăuda cu două locuri 5, obținute în 1957 și 1967. Ultima prezență a echipei țării noastre la turneul final datează însă din 1987, când tricolorii au terminat pe cea de-a 12-a poziție.
Componența celorlalte 3 grupe este următoarea:
Grupa A (Helsinki) – Finlanda, Islanda, Franta, Grecia, Slovenia, Polonia
Grupa B (Tel-Aviv) – Israel, Lituania, Italia, Georgia, Germania, Ucraina
Grupa D (Istanbul) – Turcia, Rusia, Serbia, Letonia, Belgia, Marea Britanie
Valeriu Voaideș